Avertisment pentru părinții ai căror copii fac mofturi la mâncare. Ce poate ascunde acest obicei

Avertisment pentru părinții ai căror copii fac mofturi la mâncare. Ce poate ascunde acest obicei
Publicat: 04/08/2015, 16:29

Potrivit acestui studiu, peste 20% dintre copiii din SUA cu vârste între doi și șase ani sunt dificili în ceea ce privește alimentația. Studiul a fost efectuat pe un grup de 3.433 de participanți, din care aproape 18% sunt considerați relativ dificili la masă în timp ce aproximativ 3% se află în categoria „extrem de dificili”.

„Copiii despre care vorbim în acest studiu nu sunt cei care uneori refuză să mănânce broccoli”, spune Nancy Zucker, director al Centrului Duke pentru tulburări de alimentație, autorul principal al studiului.”Este vorba despre copii care sunt atât de dificili la produsele alimentare încât acestea încep să le provoace probleme”, a explicat cercetătorul.

„Acest comportament extrem poate lua multe forme și afectează sănătatea copilului, creșterea și relația părinte-copil”, a spus ea.

Cercetarea a constatat că acei copii considerați cu o atitudine ‘moderată’ până la ‘foarte dificilă’ în ceea ce privește hrana au avut un risc semnificativ mai mare de simptome depresive și de anxietate.

Ei ar putea corespunde, de asemenea, criteriilor pentru o nouă tulburare psihică bazată pe evitarea/restricția consumului de alimente, un nou diagnostic adăugat în ultimul manual american de boli mintale adoptat în 2014.

Unii copii pot beneficia de terapii menite, printre altele, să demistifice sursele de anxietate produse de alimente.

Dar aceste metode nu pot fi suficiente pentru copiii cu sensibilitate senzorială extremă pentru care mirosul sau gustul unor alimente sunt prea intense, potrivit acestor cercetători care au subliniat importanța adaptării abordării terapeutice la vârsta copiilor, mai notează AFP, citat de Agerpres.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal